Sari la conținut

Acasă

Aici găsiți Arhiva Educațională creată de comunitatea RoAlgo, centrată în jurul serverului de Discord cu același nume, RoAlgo fiind cea mai mare comunitate de algoritmică din România, cu aproape \(3000\) de membri.

Scopul acestui proiect este de a crea cea mai completă arhivă educațională pentru un student interesat de programarea competitivă, concentrându-se, de asemenea, pe subiectele care apar frecvent în sălile de clasă, concursurile și olimpiadele de informatică din România.

Ce este arhiva educațională?#

Arhiva educațională RoAlgo este făcută cu scopul realizări unei surse de calitate despre algoritmi care să fie folositori pentru toate nivelurile, fie că e vorba de aprofundarea lor pentru orele de la clasă, pentru examenele de bacalaureat și admitere, pentru participarea și obținerea de premii la olimpiada de informatică și în general pentru oricine e pasionat și vrea să învețe mai multe despre algoritmică, un domeniu tot mai important în viața de zi cu zi, aici e locul potrivit pentru tine.

Ce ne propunem să facem?#

Acest proiect este unul care va fi mereu în curs de îmbunătățire, pe măsură ce ajungem să avem tot mai multe articole mai detaliate pentru o audiență tot mai mare, scopul nostru fiind acela de a ajunge la cât mai multe persoane.

Sperăm că într-o zi, poate chiar și cu ajutorul tău, să avem o serie de resurse în limba română, care să fie la nivelul altor resurse de top făcute de pasionați din alte țări, astfel ajutând și profesorii în munca pe care o depun cu elevii lor.

Într-un viitor, ne propunem să avem și secțiuni cu soluții explicate la problemele și concursurile care nu au indicații detaliate, pe care să le folosim cu scopul de a îmbunătăți lista de resurse prezentă în repo-ul nostru în care am colectat soluțiile de la olimpiadele și concursurile românești.

De asemenea, vrem să avem îndeajuns de multe materiale care să ajute orice persoană să poată înțelege algoritmica și să poată folosi cunoștințele de aici pentru a-și îmbunătăți cunoștințele și abilitățile de rezolvare a problemelor (nu doar cele de informatică!).

De ce să contribui?#

În primul rând, la fel ca toate celelalte proiecte ale noastre, suntem deschiși oricărei persoane care vrea să ne ajute în munca noastră de a ajuta țara noastră să rămână unul din jucătorii importanți în informatica europeană și mondială.

Contribuția ta va rămâne importantă pentru generațiile viitoare și vei putea folosi efortul tău de aici pentru a-ți certifica calitățile tale în acest domeniu, indiferent că e vorba de o experiență de voluntariat, o viitoare carieră în domeniul IT sau chiar în educație.

Vei cunoaște o mulțime de oameni minunați, mulți dintre ei fiind chiar cei care câștigă medalii an de an la competițiile internaționale din partea României.

Cum poți contribui?#

Dacă vrei să contribui la arhiva noastră educațională, o poți face făcând un fork care să plece din repo-ul nostru principal sau alăturându-te serverului de Discord al arhivei noastre, în cazul în care întâmpini orice dificultate.

În general, dacă crezi că există articole, probleme, resurse sau alte materiale care merită menționate, aici e locul potrivit unde poți învăța cum să le adaugi în arhivă, dar și să înveți să folosești niste tooluri care te vor ajuta mult și pe viitor.

Pentru cei curioși, aici puteți găsi o listă cu articolele pe care le-am făcut, împreună cu oameni care s-au asignat pe ele.

Pe lângă articole noi, suntem mereu în căutare de probleme interesante pe care să le adăugăm în articolele noastre și de îmbunătățiri ce se pot face la articolele existente.

Nu în ultimul rând, am fi recunoscători dacă ne-ați promova proiectul la cât mai mulți colegi, prieteni și profesori, pentru a ne atinge misiunea de a ajuta toți elevii din România care studiază informatica.

Folosirea Markdown și LaTeX#

Toate articolele noastre sunt scrise în markdown, iar pentru notațiile matematice, folosim LaTeX. În general, cele mai importante reguli constau în folosirea notațiilor specifice pentru diverse moduri de a evidenția textul.

Pentru mai multe detalii, puteți accesa acest link.

În ceea ce privește LaTeX, puteți accesa acest link.

Foarte multe lucruri se aseamănă cu stilul de pe Kilonova, pe care îl puteți citi aici, la secțiunea Statements.

Pe lângă aceste sfaturi generale, trebuie remarcată și structura specifică a articolelor noastre. Printre altele, avem comenzi specifice care ne ajută să marcăm definiții, observații, exemple și alte asemenea.

O altă metodă de a învăța stilul nostru este aceea de a studia repoul nostru și articolele de acolo, iar dacă încercați să editați un articol (fără a modifica conținutul din browser), veți vedea sintaxa deja existentă și o puteți folosi și voi atunci când veți vrea să evidențiați anumite aspecte ale articolelor scrise de voi.

Folosirea GitHub și Git#

Un alt aspect important este acela că va trebui să fiți familiari într-o oarecare măsură cu GitHub. Chiar dacă nu trebuie să știți foarte bine cum să folosiți git și github, învățarea acestor tooluri vă va fi utilă și ulterior, în special dacă veți ajunge să studiați în domeniu (toate proiectele pe care le veți face și le veți încărca acolo vor necesita cunoașterea Git).

Mai specific, pentru a putea încărca munca ta și a deveni parte a arhivei, trebuie să te familiarizezi cu crearea unui branch și crearea unui pull request. După ce faci pull request-ul, îți vom da feedbackul nostru și pe parcurs, te vom ajuta să creezi un conținut cât mai bun.

Un tutorial scurt și foarte bun este acesta.